Puterea teatrului s-ar putea să fie diminuată, pentru că nu mai avem curajul să ne înfruntăm ochi în ochi. Oamenii preferă să vorbească pe net şi am întâlnit persoane care, atunci când s-au întâlnit, după ce au vorbit trei-patru luni pe facebook, au rămaţi mute, fiindcă nu ştiau ce să-şi spună. [...] Citește în continuare
Numarul 122
Felix Alexa a pus povestea lui Hristo Boicev între coperţi: prima – Micul Prinţ, copilul bolnav al acestui veac vorbindu-ne zadarnic – şi ultima – William, maestrul scrisului, cel care amestecă realitatea cu toate formele imaginabile de non-realitate, vorbindu-ne zadarnic. [...] Citește în continuare
În fond, de ce e, domnule, Caragiale aşa de mare? Eu m-am cam săturat de genialitatea asta a lui. De o sută de ani ne tot învârtim în jurul cozii şi dăm din colţ în colţ să îl ridicăm în slăvi. Eu zic că e doar o gogoaşă umflată... [...] Citește în continuare
Ana Maria Iordache, Teatrologie, Anul I L-am descoperit în „Uşi deschise” şi l-am căutat, fiind sigură că mă va ajuta să scriu o anchetă despre ce s-a întâmplat în acele trei zile, cât de utilă sau inutilă a fost toată munca noastră de a da brânci fiecărei uşi, a fiecărei secţii din facultatea de teatru. [...] Citește în continuare
Dacă a ieşi din sala de teatru şi a monta în spaţii aşa-zis neconvenţionale este o modă sau o nevoie a acestei perioade e o întrebare al cărei răspuns este conţinut, de obicei, în însuşi spectacolul prezentat publicului. În cazul montării de la Teatrul German de Stat din Timişoara, care a ales pentru „CUPLUtoniu”, după [...] Citește în continuare
Când părul lung îi aparţine lui Samson, evenimentele pot lua o întorsătură periculoasă, cum se ştie. Nu mai puţin atunci când, legat în interminabilă şi blondă coadă, este proprietatea frumoasei Rapunzel. Drept pentru care, utilizatorii ineditului ascensor imaginat de Fraţii Grimm evident ar trebui să se gândească de două ori înainte de a se servi [...] Citește în continuare
Carmen Stanciu Prejudecăți foarte răspândite fac ca teatrul de păpuși să fie consideratdrept o artă destinată în exclusivitate copiilor. Nu e de mirare, în consecință, că e un domeniu mai rar abordat de teoreticieni. Și totuși, teatrul de păpuși s-a dovedit a fi mult mai mult decât o „artă surogat“. Și chiar dificultatea de a [...] Citește în continuare
Vă ziceam eu acum câteva lunişoare, când dădea primăvara pe la Bucuresci, despre o revistă colorată şi lucioasă – cam ca cele care mie-mi spun îndeobşte noli me tangere – că a iţit capul din zăpadă, ca un ghiocel, dar unul pestriţ, în leşinata lume editorială din România, care de câţiva ani rezistă numai prin [...] Citește în continuare
Cu această practică i-a obişnuit în ultimii ani criticul de teatru Mircea Morariu pe colegii de breaslă. Comentator de cursă lungă, obişnuit al festivalurilor de gen, observator care-şi asumă postura exterioară obiectului supus analizei, Mircea Morariu a îmbrăţişat atitudinea omului de ştiinţă, căruia microscopul îi este indispensabil. Şi, aplecat deasupra obiectului studiat, în dorinţa de [...] Citește în continuare
Loredana Goagă, Teatrologie, Anul I Ce faci când eşti plictisit? Mergi la teatru,…aşa că am mers la teatru să văd „Ultimul Don Juan” de la Teatrul Nottara. Acolo l-am întâlnit pe Braney Daycash (Constantin Cotimanis), un tip şi el plictisit… Are o afacere proprie, un restaurant cu specific pescăresc, o soţie cinstită, bună şi cuminte, [...] Citește în continuare
Sonet olimpian simbolist Indignatio facitaxiiii… De critică mi-e scârbă! Cunosc simbolul vorbii. Posteritatea dreaptă mă judece s-acuze! Surâsul să se stingă pe veştedele buze: N-aud acorduri surzii, nu văd scânteia orbii! Eu singur!… ş-apoi chorul întreg de nouă muze! Cu glasul invidiei să croncănească corbii, Eu am să strig, felibru trufaş, urbi et orbiaxivi A [...] Citește în continuare
