Se vorbește de ani întregi despre șansele tinerilor în teatrul de la noi. Cel mai adesea, se vorbește, de fapt, despre lipsa de șansă, se acuză abstracțiunea numită „sistem“ și reticența factorilor de decizie din acest „sistem“ față de artiștii aflați la început de drum și proiectele lor. Discuția s-a cronicizat și soluțiile nu sunt [...] Citește în continuare
Este anul 1943. Hanus Hachenburg are 13 ani și se află în lagărul de concentrare de la Terezin, Cehia. Scrie o piesă de teatru pentru marionete despre un rege care ar vrea să gândească toată lumea ca el. Piesa se numește „On a besoin d’un fantôme” („Avem nevoie de o fantomă”) și s-a rătăcit în [...] Citește în continuare
Puține sunt volumele concepute de centrele de cercetare din zona artelor spectacolului de la noi sau, cel puțin, rare sunt cele care reușesc să ajungă la cititori. Multe rămân la stadiul de plan măreț, destule ajung pe hârtie într-o formă precară. Câteva doar sar obstacolele și devin o carte adevărată – un obiect cu identitate, [...] Citește în continuare
Scriam în editorialul publicat în urmă cu două săptămâni despre pervertirea gustului în formare și a unei anume reprezentări despre teatru, principalul efect nociv al șușelor. Atât cât permite spațiul limitat al unui astfel de text, făceam o demonstrație de bun-simț și „de principiu”, din perspectiva observatorului care urmărește, pe cât posibil, viața artistică, despre [...] Citește în continuare
„Există acum o nouă psihoză: disperarea de a fi în pas cu timpul. Am impresia că trebuie cu toții, cu orice preț, să facem performance și dans conceptual. Sigur, este o tendință frecventă pe scenele internaționale, dar nici dansul, nici teatrul nu sunt numai într-un anumit fel. Altfel, am pleca acasă cu toții! Întâlnim la [...] Citește în continuare
Cel mai important regizor de teatru postbelic, așa cum îl consideră dicționarele, Peter Brook a împlinit săptămâna trecută, pe 21 martie, 90 de ani. Cu câteva luni în urmă a montat un spectacol și cu câțiva ani în urmă s-a retras de la conducerea Teatrului Bouffes du Nord de la Paris, care i-a fost casă [...] Citește în continuare
Pe 26 martie, la ora 10.00, va avea loc înmormântarea regelui Richard al III-lea, ale cărui rămășițe au fost descoperite în urmă cu câțiva ani într-o parcare londoneză, descoperire istorică, anunțată cu fast la momentul respectiv. Duminică după-amiază a avut loc la Leicester o procesiune specială cu rămășițele monahului pe care istoricii și arheologii englezi [...] Citește în continuare
Jumătate de viață și-a petrecut-o la Sankt Petersburg, iar cealaltă, la București, unde a semnat scenografia mai multor spectacole de la diverse teatre. Printre cele care se pot vedea azi în București se numără „Un tramvai numit dorință”, „Trei femei înalte”, „Blackbird”, „Scrisori către Casandra”, „La țigănci” (Unteatru), „Urâtul”, „Cea mai puternică” (Teatrul de Comedie), [...] Citește în continuare
Se înmulțesc ca ciupercile după ploaie, cum spune românul. După ce și-au găsit spații private care să le găzduiască, au pătruns și în teatrele de stat – inclusiv la elitistul Teatrul Bulandra. Sunt în din ce în ce mai multe locuri – și la Palatul Copiilor, care le găzduiește de mult, dar și la Muzeul [...] Citește în continuare
Mărioara și Vasilache sunt soț și soție. Se ciondănesc, își spun măscări, se tachinează fără încetare, se maimuțăresc fără să obosească. Grotești și grobieni, au și ceva gesturi obscene, ca să hohotească mai bine norodul de la sat, strâns la spectacol ca la bâlci. Pentru cei care nu știu, Mărioara și Vasilache sunt două personaje [...] Citește în continuare
La Nantes, în Franța, se joacă luna aceasta cea mai recentă creație a cunoscutului regizor canadian, care propune un solo emoționant, profund personal, rezultat în urma unei nemiloase cercetări a propriilor amintiri și a propriei identități. În martie, după ce a găzduit mai multe reprezentații ale producției „Les aiguilles et l’opium” (un fel de remake [...] Citește în continuare
La treizeci de ani, Sânziana Stoican a montat spectacole în teatre din București și din țară. Lucrând în teatre de stat și în proiecte independente, dornică să spună povești care să le vorbească oamenilor despre ei înșiși, regizoarea a descoperit dorințe… Ale ei, ale artiștilor, și ale publicului, care, spune ea, are mare nevoie să [...] Citește în continuare
Suntem în era vitezei și a cantității, cele două imperative care ne conduc, vrem, nu vrem, viața. Și presa este în aceeași eră și fiecare publicație, online sau în print (atâtea câte au mai rămas și nici acelea nu se simt prea bine), vrea să dea o informație înaintea celorlalte și, în același timp, să [...] Citește în continuare
Lansat toamna trecută, în preajma alegerilor prezidențiale din România, cel mai recent film al lui Tudor Giurgiu, proiectat și la ediția din 2015 a Berlinalei, în afara competiției, a făcut vâlvă, atât cât mai poate face vâlvă un film la noi. Cum era de așteptat și cum și-a dorit regizorul, într-un context socio-politic tulbure, dar [...] Citește în continuare
