Teatrologul Vera Molea a surprins un secol de vesel teatru românesc într-un volum al cărui atribut esenţial este documentarea: Teatrele din grădinile de vară ale Bucureştilor de altădată. Aşa cum spune, autoarea „a încercat să <deseneze> o hartă a Bucureştilor în plină vară, în care grădinile şi spectacolele au jucat un rol important în viaţa [...] Citește în continuare
Carte de teatru
Iată un gând care mi-a venit şi de data asta, adică citind încă o carte a lui Julian Barnes, englezul atât de iubit de francezi şi, pe de altă parte, atât de iubitor de francezi. Toate personajele din acest nou volum de povestiri, intitulat „Puls” (publicat la Editura Nemira) – între timp, prozatorul a mai [...] Citește în continuare
„Asocierea dintre cărţi şi cititorii lor nu seamănă cu nicio alta dintre obiecte şi cei care le folosesc. Instrumente, mobilă, haine – toate au o funcţie simbolică, iar cărţile le dau cititorilor lor un simbolism cu mult mai complex decât cel al unei simple ustensile. Simpla posesie a acestora implică un anumit statut social şi [...] Citește în continuare
„Mi se pare că îngerii sunt foarte literari şi foarte picturali. Poate că există un fel de înger existenţial cu aripi de oţel, un hermafrodit dezlegat de esenţa sa şi de sursa vieţii sale, adică de Dumnezeu. Mi-l imaginez ca pe un bărbat cu sexul şters, a cărui esenţă e iubirea frântă. Obiectul dragostei a [...] Citește în continuare
Dincolo de valoarea de document a amintirilor pe care actriţa Carmen Stănescu, retrasă de pe scenă, le-a strâns în volumul „Destăinuri”, alegând un titlul la fel de simplu ca registrul în care povesteşte, această carte este valoroasă pentru că expune în faţa istoriei, de prea multe ori nedreaptă şi meschină, un artist căruia figurile de [...] Citește în continuare
„Este foarte important, în această epocă de imperialism al regiei, să ştim că nu regizorii (sau nu numai ei), ci autorii au reînnoit arta teatrului începând cu Shakespeare şi terminând cu Ionesco sau Beckett. Nu numai că, după Ionesco, nu se mai poate scrie teatru ca înainte, dar nici nu se mai poate juca acelaşi [...] Citește în continuare
„Autorul Mioriţei e poetul Valeriu Anania. Nu ştiu câte trepte a trecut peste vârsta de 40 de ani. Oricum puţine. El stăpâneşte versul şi limba magistral şi măestriile lui cresc înal, sporite de un talent desfăşurat în sus. Numeni nu l-a aşteptat să vie şi el a venit, de unde, de ne-unde, aşa cum s-a [...] Citește în continuare
Piaţa românească de carte de teatru suferă dintotdeauna de lipsa textelor fundamentale, unele dintre ele regăsindu-se în antologii, de cele mai multe ori incomplete, iar altele, în cazul în care au fost traduse în întregime, nemaifiind reeditate de zeci de ani. Este şi cazul textului fundamental al lui Richard Wagner, „Opera şi drama”, pe care [...] Citește în continuare
„Fiind băiet, păduri cutreieram”, zice poetul omagiat sâmbăta trecută. Versul mi l-am amintit uitându-mă alene, în tihnă duminicală, pe albumul editat cu prilejul aniversării Teatrului de Comedie, ajuns la dificila vârstă de 50 de ani, când nu mai există cale de întoarcere, o vârstă la care întrebările încep, teoretic, să fie mai puţine decât răspunsurile. [...] Citește în continuare
O carte pe care o citeşti cu bucurie, indiferent de meseria pe care o ai. Clasicii dramaturgiei universale – primul volum din cele patru pe care Costin Tuchilă şi Puşa Roth le-au pus la cale – îţi oferă şansa întâlnirii cu 17 autori dramatici şi acoperă – de la părintele tragediei universale, Eschil, la cel [...] Citește în continuare
Despre regizorul şi actorul american Robert Wilson, acum trecut de 70 de ani, s-a scris şi s-a scris mult, cel puţin în ultimele două decenii. Cronicarii de teatru de la cele mai importante publicaţii din lume, generaliste şi de specialitate, i-au comentat fiecare iniţiativă – fie ea un spectacol, o conferinţă, un proiect de cercetare, [...] Citește în continuare
Pentru cei care cunosc fenomenul, desfăşurat în două decenii tulburate, ezitante, zgâlţâite din temelii de reaşezarea postdecembristă a tuturor valorilor, „Masca” nu este doar un teatru bucureştean, o instituţie de cartier, cum strâmt o judecă neofiţii. [...] Citește în continuare
În iarna lui 1990, undeva, într-o săliţă sordidă pusă la dispoziţie de municipalitatea din Cracovia, Tadeusz Kantor repeta ultimul lui spectacol, pe care, de altfel, avea să-l sfârşească odată cu viaţa lui. În timpul ultimei repetiţii, după un acces de furie, avea să cadă secerat de un infarct. Se întâmpla pe 8 decembrie. [...] Citește în continuare
Una dintre lacunele culturii noastre este, de multă vreme, absenţa traducerilor textelor fundamentale despre teatru. Cum apetenţa pentru teorie nu caracterizează câmpul cultural din România, teatrul, atât de frecventat şi azi, la vremuri când vânzarea de carte se prăbuşeşte răsunător, şi cinematografele, chiar şi cele de mall, sunt de multe ori goale, scrierile esenţiale din [...] Citește în continuare
