Duo-ul polonez Turkowski – Nowacka realizează, conform informațiilor succinte de pe site-ul de prezentare, „video-storytelling performances”, folosind înregistrări din arhive sau filmări pe care le integrează apoi în conceptul spectacolelor care „se disting prin metode de investigație, umor și auto-ironie”. Margarete, la care mă voi referi în cele ce urmează, înlesnește accesul pe coridoarele unei [...] Citește în continuare
Cronica
Cronici de teatru
Dacă ești un tânăr artist care abia a absolvit sau dacă nu ai avut oportunitatea sau, mai bine zis, spațiul și resursele financiare, ca să acumulezi experiență, atunci inițiativa Reactorului de creație și experiment din Cluj trebuie să fi sunat ca o gură de aer, nu proaspătă, ci care îți dă curaj să mergi mai [...] Citește în continuare
Minunata lume nouă în care trăim cu mic, cu mare este un tărâm al făgăduinţei. O realitate blândă şi permisivă în care iubirea este litera de lege a unei existenţe ferice, plină de bună-voinţă, înţelegere, acceptare şi zâmbete calde. Om cu om, frate cu frate, ne îmbrăţişăm inimos diferenţele unul altuia şi ne sprijim pe [...] Citește în continuare
Nu poți să fii tot timpul serios și nici să pretinzi că unele scenarii sunt imposibile, de-a dreptul paranoice, mai ales atunci când vine vorba despre iubire și destinul ei încâlcit, imprevizibil și fatidic. Luată în derâdere, privită prin lupa microscopică a realității și scoasă din contextul literar-romantic, ea se înscrie în regula cotidiană a [...] Citește în continuare
E prima dată când Andrei Șerban pune în scenă opera „Don Giovanni” a lui Mozart. Și o face la București, pe scena Operei Naționale. Un „Don Giovanni” contemporan, deja controversat, după primele repetiții deschise, puternic, viu, citit într-o altă cheie. Montarea lui vine într-o perioadă în care ONB nu este în cea mai bună lumină, [...] Citește în continuare
Un interior de casă impozant îți atrage privirea încă dinainte ca actorii să-și spună primele replici și lumina reflectoarelor să treacă asupra lor. Păsările împăiate, covorul în culoarea sângelui, casa labirintică în detalii, și nu la scară mare neapărat, cabina discretă de duș, tablourile cu tentă religioasă, panoul iluminat care spune „Bates Motel” – toate [...] Citește în continuare
Teme ofertante pentru teatru există. Subiecte duium. De la un „băiat iubea o fată şi părinţii nu-i lăsau” se poate ajunge la capodoperă. Shakespeare a reuşit. Nu doar el. Sunt mulţi cei care au scos opere valoroase din cele câteva mituri şi tipologii şi au vorbit pe limba prezentului lor pe care l-au transformat în [...] Citește în continuare
Ne bântuie încă, mereu pândind dintr-un întuneric al ființei noastre la care nu des avem acces, imagini dintr-o copilărie trăită în plin comunism, care, dincolo de problemele sociale mereu dezbătute în ultimii aproape 30 de ani, și-a lăsat puternic amprenta asupra ființei noastre. O generație întreagă – generația cu cheia de gât – a crescut [...] Citește în continuare
Ne place Hitchcock. Este unul dintre puţinii regizori care continuă să fascineze şi să influneţeze felul în care ne raportăm la genul horror. Chiar dacă au trecut 50-60 şi mai bine de ani de când spectatorii se înspăimântau de crimele din filmele sale, chiar dacă acum ştim prea bine cine e criminalul încă de la [...] Citește în continuare
Într-un întuneric cald, se deslușește argintiul metalului care imediat stârnește senzația de rece și intangibil. Într-o noapte a creației – poate ultima sau poate doar o nostalgie a trecutului – se reiterează drumul artistului peste care s-au scurs ani, personaje, costume, măști, povești. Asta nu înseamnă că interpretul face parte din categoria vârstnicilor care deapănă [...] Citește în continuare
Nora dezvăluie de sub o bucată de material textil tabloul familiei perfecte: ea însăși, ținând unul dintre copii în brațe, și Torvald, soțul ideal, alături de cel de-al doilea copil… „Nora” lui Henrik Ibsen, montată de Kovács Zsuzsánna la Unteatru, este o desfășurare de orgolii și putere, în centrul căreia domnește ca o dovadă a [...] Citește în continuare
Au trecut mai bine de douăzeci de ani de când Victor Ioan Frunză crea celebra Trupă pe Butoaie, primul proiect de teatru popular ambulant din România, un teatru care-și propunea, într-o lume „desenată” de Adriana Grand, să refacă relația dintre Teatru și Cetate, o relație care în teatrul contemporan a fost aproape complet distrusă. În [...] Citește în continuare
Întuneric, alienare, frig, disperare camuflată, teamă, minciună – în sentimente și nuanțe, așa arată universul lui Harold Pinter, când citești piesa „Îngrijitorul”. Cuvintele neterminate, replicile cu multe pauze, împiedicate de gânduri pe care abia le intuiești te fac să te simți stingher, să te foiești în scaun și să o iei de la capăt, crezând [...] Citește în continuare
Intri în camera neagră și te gândești, inevitabil, că aici se developează ceva. Cameră obscură. Bâjbâi, ghidat de o luminiță firavă, în căutarea scaunului care mai mult se ghicește după conturul spătarului pe care îl vezi numai de aproape și numai după ce ochiul s-a adaptat la întuneric. Un performance pentru un spectator, cu titlul [...] Citește în continuare
