De la această idee porneşte şi regizorul Alexandru Dabija, în dramatizarea şi punerea în scenă a nuvelei: Când depăşeşte limitele, nenorocul stârneşte compasiune şi, în cazuri extreme, groaza... [...] Citește în continuare
Cronica
Cronici de teatru
Să încerci să-l montezi pe Cehov „altfel” este, pe de o parte o modă, pe de altă parte, o necesitate. În cazul lui Cehov, direcţia trasată de Stanislavski a fost atât de puternică, încât îndepărtarea de la acea linie a însemnat – la noi încă mai înseamnă – un act de curaj. Pentru că spectactorul [...] Citește în continuare
Prea puţin le-au reuşit spectacolele regizorilor care au avut curajul să încerce în ultimii ani o montare cu „Scrisoarea pierdută” a lui Caragiale. Prea puţine spectacole de referinţă pe acest text. „Scrisoarea” lui Alexandru Tocilescu de la TNB a stârnit controverse, a lui Grigore Gonţa nici măcar asta, iar cea mai recentă încercare de la [...] Citește în continuare
D’ale noastre este tocmai ironia de care aveau nevoie şi Teatrul Naţional, instituţie căreia (prea) îi plac cărările bătute, şi Anul Caragiale în sine, care a însemnat până acum şi o mulţime de spectacole refuzate de idee... [...] Citește în continuare
Nevoia de poveste se resimte mai acut decât oricând. Spectatorul a obosit şi digeră mai greu experimentele, privirea e saturată de imagini, auzul de stridenţe şi toate simţurile, în general, îi sunt amorţite... [...] Citește în continuare
“Tata, n-am să uit niciodată!” Sunt primele cuvinte pe care le-am auzit după spectacol. Le-a spus un puşti de vreo 10-12 ani, urcându-se în maşina parcată pe strada Dr. Iuliu Barasch, vădit marcat de povestea Jankăi Festinger. Un copil care acum a aflat că Holocaust înseamnă milioane de poveşti tragice, asemenea celei trăite de Janka. [...] Citește în continuare
O poveste de dragoste între un star pop şi o antreprenoare de pompe funebre, descoperită prin anunţ la „Matrimoniale”. Aşa ar suna o prezentare de o frază a piesei „Cheek to Cheek”, povestită de ea… O „hoaşcă bătrână” şi, pe deasupra, antreprenoare la pompe funebre face o pasiune morbidă pentru un cântăreţ celebru şi tânăr. [...] Citește în continuare
Dacă ar face o excursie la început de secol XXI şi s-ar întâlni în buncărul unui nou război troian cu personajele lui Katalin Thuróczy din piesa „Sandros”, probabil că Andromaca, Elena sau Hecuba ar avea un şoc. Întâi, pentru că ar constata cât de puţin s-a schimbat lumea şi apoi, pentru că şi-ar da seama [...] Citește în continuare
Deşi e aproape de final şi mai toată lumea în mai toate teatrele din România s-a străduit să nu lase să treacă neobservat Anul Caragiale, sentimentul mărturisit sau nu este că, în ciuda acestor eforturi, ceva a lipsit. Că, în ciuda ideii afirmate sus şi tare, oricând şi oriunde, cum că, desigur, trăim în plin [...] Citește în continuare
Cred în teatrul de vedete. În numele de pe afiş, în actorul, regizorul şi autorul care pot gira pentru calitatea spectacolului. Urăsc, în schimb, literele de-o şchioapă, culorile stridente şi pozele prost photoshopate; stâlpii ticsiţi de hârtii zdrenţăroase care anunţă laolaltă concertele de la Sala Palatului şi spectacolele de la Palatul Copiilor. Teatrele de stat [...] Citește în continuare
În ruinele unei biserici începe într-o seară o poveste fără „A fost odată…”. O femeie aşteaptă, un bărbat rătăcit intră în biserică şi ea începe să-i spună povestea pe care el a uitat-o de mult. Din acest plan al unei realităţi aparente se trece în cel de-al doilea plan, al expunerii poveştii. Rama lasă loc [...] Citește în continuare
Aplauze. Aplauze cu mâini prelungite în pâini. Fiecare palmă, o pâine. Câştigată cu sudoarea frunţii uneori, alteori cu sânge şi cu bucăţi de carne – aşa cum s-a întâmplat cu Ologul (Mihai Hurduc) –, pâinea s-ar cădea să fie sfântă. Acum le este aruncată de la ferestrele palatului. O plătesc cu aplauze. Şi cu zâmbete [...] Citește în continuare
Un caz psihologic straniu şi izolat, un băiat care dezvoltă o adoraţie sexualo-religioasă pentru cai, închinându-se zeului lor suprem, Equus, poate deveni o poveste de interes larg... [...] Citește în continuare
Fac un pariu: orice cronică, articol sau comentariu despre „Scrisoarea” în regia lui Horaţiu Mălăele va conţine cuvinte precum: îmbuibat, decrepit, dezumanizat, grotesc şi lălâu. Acordate la diverse genuri şi persoane. Să exemplific: „o lume de îmbuibaţi”, „spaţiu decrepit”, „personaje dezumanizate, lălâi şi groteşti”. Eu mă încăpăţânez să cred că am imaginaţie şi mă voi [...] Citește în continuare
