Interviu

În stagiunea curentă, îl puteți vedea în spectacole ca „After Hours” (TNB), „Două liniuțe” (Teatrul Metropolis), „Emancipare”, „Tartuffe” și „Shylock” (Teatrul de Comedie). A câștigat mai multe premii, inclusiv pentru roluri din scurtmetraje, a debutat în lungmetraj cu „Roxanne”, a jucat în serialul „Îngeri pierduți”. Recent, l-ați văzut în filmul „Perfect sănătos”, în regia Ancăi [...] Citește în continuare

Interviu

Maria Albert este lector univ. dr. la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, unde predă teatru contemporan, literatură comparată, teatru românesc și coordonează ateliere de traducere de texte dramatice. Conduce Masteratul de Scriere dramatică în limba maghiară. Coordonează proiectul de colaborare cu Lark Play Development Centre din New York, în cadrul căruia a organizat patru ediții [...] Citește în continuare

Interviu

Sunt în permanentă căutare, petrec mult timp întrebându-mă cum pot fi un actor mai bun, spune Șerban Pavlu, vorbind despre ce i-a adus profesia acum, când se află într-un moment foarte bun, după douăzeci de ani de teatru și film. Actor la Teatrul Bulandra de când a terminat facultatea, se numără printre artiștii care au [...] Citește în continuare

Interviu

Prima întâlnire a publicului bucureștean cu creaţia regizorului georgian David Doiashvili (n. 1971, Tbilisi) a avut loc în 2015, la Festivalul Internaţional NETA, organizat şi găzduit de Teatrul Naţional Bucureşti. Spectacolul său – „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare, produs la Teatrul Muzical şi Dramatic de Stat „Vaso Abashidze” din Tbilisi (al cărui [...] Citește în continuare

În lume, Interviu

La începutul lunii octombrie m-am aflat, la invitația lui Artur Ghukasyan, câteva zile la Erevan, pentru a participa la HighFest 2017, cel mai important festival de artele spectacolului din Armenia. Am descoperit o cultură pasionantă, un festival foarte bine conectat la scena teatrală internațională, cu o echipă tânără și entuziastă. Președintele HighFest, Artur Ghukasyan, mi-a [...] Citește în continuare

Interviu, Special

Pe Raluca Rădulescu o cunoaștem de pretutindeni: de la radio, de la teatru, din cărți. Prezență candidă, împărtășind mereu o energie pozitivă, ea ascunde în bagajul amintirilor sale o pasiune nemărginită pentru ceea ce face, un spirit călător înnăscut și bucuria unor întâlniri cu oameni excepționali. Doctor în filologie și traducător, ea ne vorbește de [...] Citește în continuare

Interviu

Pe 30 septembrie, la Teatrul German de Stat Timişoara, a avut loc premiera spectacolului „Incredibila şi trista poveste a candidei Eréndira şi a bunicii sale fără suflet” de Gabriel García Márquez, în versiunea scenică și regia lui Yuri Kordonsky, decor: Helmut Stürmer, costume: Ioana Popescu, muzică: Tibor Cári. În rolul bunicii: Ida Jarcsek-Gaza, iar în cel [...] Citește în continuare

Interviu

Luna aceasta, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, au avut loc două premiere semnate de Gigi Căciuleanu, cunoscutul artist român care, după ce a dansat cu Miriam Răducanu în Bucureștiul comunist, a plecat spre lumea necenzurată și a cucerit-o. În povestea lui, în care personaje precum Maia Plisețkaia și Pina Bausch joacă roluri principale, încap [...] Citește în continuare

Interviu, Recomandat

Marcela Nistor a câștigat, la Gala Hop 2017, Premiul „Sică Alexandrescu”, după ce a prezentat monologul „Nu știu ce”, un colaj după scrisorile dintre Cehov și Lika Mizinova și „Pescărușul”. Vine din Republica Moldova, s-a născut într-un sat de lângă Chișinău, pe nume Bulboaca, și a studiat actoria la UNATC București. A fost Julieta în [...] Citește în continuare

Interviu

Face dans din copilărie, adică dintotdeauna, și niciodată n-a făcut altceva. La 35 de ani, artist independent cu experiență, se află la începutul unui nou drum. Din toamna anului 2016, există în viața ei Linotip-Centru Independent Coregrafic, al cărei director artistic este. Pe 25 și 26 august, noul spațiu va prezenta „Hot Dog”, „un spectacol [...] Citește în continuare

Interviu

Lucian Iftime este unul dintre actorii ajunși la maturitate pe care, în ultimii ani, îl vedem din ce în ce mai des pe scena teatrului românesc. Odată ce stagiunea se va redeschide, îl puteți urmări în spectacolele „O intervenție” la Teatrul ACT, în regia lui Radu Iacoban, în „Lobby Hero” și „Șofer/Pictor” la Teatrul Evreiesc [...] Citește în continuare

Interviu

O pălărie, un zâmbet, sute şi sute de scenografii. Decoruri, costume, lighting-design în teatru, operă, film. O carieră de peste patru decenii pornită din Timişoara natală, răspândită apoi de-a lungul ţării şi, mai ales, de-a latul Europei. Liviu Ciulei, Vlad Mugur, David Esrig, Dinu Cernescu, Silviu Purcărete, Alexandru Dabija, Tompa Gábor sunt doar câţiva dintre [...] Citește în continuare

Interviu

Interviu cu actorul Emil Boroghină, director fondator al Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova Aţi călătorit de curând la Seoul pentru un nou proiect cultural între România şi Coreea de Sud. Ce pregătiţi? Viitoarea ediţie a Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova se va desfăşura sub genericul „Planeta Shakespeare”. Se doreşte a fi o continuare, [...] Citește în continuare