Să fim inteligenţi! Adică subtili. Adică abstracţi. Sofisticaţi. Arta nu e o troacă din care să mănânce toţi porcii. Arta e rezervată puţinilor aleşi. Ea se adresează conştiinţelor superioare şi, de cele mai multe ori, a devenit de neînţeles. Dar eu vreau să înţeleg. Mă încăpăţânez să stau la masă cu minţile luminate şi vreau [...] Citește în continuare
Limba română e cea mai frumoasă. Ţara asta e minunată, iar iubirea e singurul lucru care contează. Oamenii mai sunt încă frumoşi, ochii lor spun poveşti cu final fericit, iar cerul, oricât de greu ne-ar apăsa, tot albastru rămâne în spatele norilor. Avem nevoie să ne amintim din când în când că există motive pentru [...] Citește în continuare
Cum să facem teatru? Cuminte, domol, agale, ca un bunic grijuliu care îşi uimeşte nepotul cu basmele cu Făt-Frumos cel viteaz şi invariabil învingător în lupta cu balaurul cu cât mai multe capete sau avântat, rebel, egoist şi infatuat ca un hipster insolent căruia puţin îi pasă cine ce înţelege atâta timp cât e cool. [...] Citește în continuare
Artiştii sunt sensibili, sunt speciali, ei simt alftel decât ceilalţi, sunt numai iubire şi se dăruiesc publicului. Frumos. Adevărat. Dar incomplet. Artiştii sunt şi orgolioşi. Iar asta implică multe. Multe şi mai puţin plăcute decât hrana pentru suflet, aplauzele care îi răsplătesc şi sacrificiul pe altarul scenei. Ca orice bucătărie, şi culisele sunt mai puţin [...] Citește în continuare
Tovarăşul locotenent major al Securităţii din Botoşani care a anchetat Dosarul “Elevul” în 1981 habar nu avea că rândurile scrise de mâna lui sunt teatru. Nici autorii declaraţiilor nu ar fi putut bănui că sunt dramaturgi. Iar Mugur Călinescu, elevul care scria cu cretă pe ziduri “Libertate”, nu a făcut-o pentru a deveni personaj principal [...] Citește în continuare
Au trecut cinci ani. Mersul vieţii şi-a văzut de drum, timpul nu s-a oprit din loc, Soarele a continuat să răsară şi să apună indiferent. Fiecare ne-am trezit şi am început să uităm. Igiena memoriei este imbatabilă şi cât se poate de sterilă. Spiritul de conservare diminuează durerea sufletească până la anulare. Doar amintirea întreţinută [...] Citește în continuare
Să discutăm, dar. Despre nefericire, despre iubire, despre ecologie, despre homosexualitate, despre Chile, despre whiskey, despre boală, despre moarte. Să filosofăm! Timp avem. Stăm ca vechi prieteni ce suntem, cu un pahar în faţă, şi vorbim vorbe. Frumoase, dar vorbe. Când ne plictisim stingem lumina şi plecăm acasă. Bine, dar suntem la teatru! Unde între [...] Citește în continuare
Care este unitatea de măsură a emoţiei? În afară de câţiva parametri care ţin de ritmul bătăilor inimii, presiunea cu care sângele circulă prin vasele de sânge, dilatarea pupilelor şi, eventual, fluxul undelor cerebrale, nu o putem cuantifica. Nu este un element în celebrul tabel al lui Mendeleev, cu masă atomică şi proprietăţi definitorii. Este [...] Citește în continuare
Existenţa şi esenţa – cele două dimensiuni ale fiinţării; aceeaşi legitimitate în faţa „Dreptului întâiului născut”, într-o perpetuă înlănţuire, pe o spirală ascendentă. Esenţa generează existenţa pentru ca existând să poţi accede la esenţă şi în aceeaşi măsură reversul acestui parcurs are la fel multă pertinenţă. Poziţionarea individuală în raport cu această problematică vastă propusă [...] Citește în continuare
Pe tot parcursul discursului său, Meyerhold repetă cu obstinaţie sintagma „actorul nou”. Intenţia clară este aceea de a imprima actorilor cu care lucrează conştiinţa faptului că în propunerea sa cutumele şi tradiţionalismul preţios nu îţi mai găsesc locul. Asumâdu-şi desprinderea de latura psihologică a teatrului pe care o experimentase lucrând cu Stanislavski, porneşte în căutarea [...] Citește în continuare
Fericirea e o impresie subiectivă. E un act de voinţă şi un produs al imaginaţiei. Optimistul nu face altceva decât să aleagă să nu vadă partea goală a paharului, chiar când plinul nu înseamnă altceva decât o picătură. Se spune că nu poţi să fii cu adevărat fericit, dar că merită, totuşi, să cauţi starea [...] Citește în continuare
În Râmnicu Vâlcea, într-o casă mică, albă, înconjurată de copaci, în mijlocul unui parc, se află un teatru. Teatrul Ariel. Ca într-un basm al copilăriei mele, frunzele uscate foşnesc sub paşii deloc grăbiţi, pe aleile umbrite, soarele îşi face loc printre crengile dese, copiii aleargă zgomotoşi, urmăriţi cu dragoste şi grijă de bunici şi nici [...] Citește în continuare
Super-eroul La început te joci: puţină imaginaţie şi eşti personajul preferat din desene animate. O pătură legată în jurul gâtului e mantia perfectă, un băţ oarecare e la fel de letal ca o sabie laser, cizmele tatălui, mănuşile de piele ale mamei, gata povestea. Loveşti aerul şi inamicii cad seceraţi. Eşti super-erou. La serbări primeşti [...] Citește în continuare
Audiţia naţională la UNATC Lamentările retorice pe marginea urmării absolvirii unei facultăţi de artă teatrală au intrat deja în sfera banalului. Prin repetitivitate, ne-am obişnuit. Ştim deja că din teatru nu faci avere, că e nevoie de răbdare, că banii de chirie se strâng cu greu de la o lună la alta, că celebra putere [...] Citește în continuare
