Cine mai are astăzi nevoie de poezie? Ultimii romantici s-au resemnat, iubirea de altădată s-a demodat, iar lumea aleargă bezmetică spre noi idealuri. Pragmatici şi grăbiţi, suntem greu de emoţionat şi la fel de greu de impresionat. Nu mai credem în poveşti decât dacă sunt spuse de filme 3D şi ne îndrăgostim în felul nostru, [...] Citește în continuare
Hamlet, Prinţul Danemarcei, face parte din familie. Sau e măcar un bun prieten. Îl cunoaştem atât de bine. Avem atâtea de povestit despre el. Ştim toate prin câte a trecut. Am citit atâtea despre el. L-am văzut în repetate rânduri, sub multe chipuri; când în costum clasic, când în jeanşi, când fără de costum. E [...] Citește în continuare
Din când în când avem nevoie să ne reamintim de ce am ales să existăm în teatru. Ce e atât de special în lumea noastră mică şi răutăcioasă; ce contează într-atât încât să merite supărările, furiile, orgoliile şi tristeţile nostre cele de zi cu zi. Teatrul, aşa cum l-am simţit pe parcursul Festivalului Internaţional Shakespeare [...] Citește în continuare
Să înceapă fiesta! Castaniete, chitare, acordeon, tobe care mai de care, tricouri colorate, sombreros, beculeţe şi o poveste încâlcită devine cel mai bun prilej de petrecere. Actorii sunt ca peştele în apă pe scenă, se bucură, au un ritm nebun, iar efectele comice curg într-o sarabandă ce umplu şi sala de râsete personalizate. Încet-încet, buna [...] Citește în continuare
Iubirea este un lucru foarte mare. Căci fără de iubire… viața e pustiu. Și totuși; cam banal, nu-i așa? Ne îndrăgostim, iubim, se pare, ne certăm, obligatoriu ne împăcăm, înşelăm, că doar oameni suntem, deci şi geloşi, dorim cu patimă, ne consumăm reciproc şi toate astea se numesc, o – atât de romantic – iubire. [...] Citește în continuare
De ce avem nevoie de teatru? Care este motivul pentru care cumpărăm bilete şi umplem sălile de spectacol? Ce căutăm, de fapt? Poveste, emoţie, talent, umor, imaginaţie, bucurie… clişee. Răspunsurile sunt trase la indigo şi par atât de comune, încât cad în derizoriu; „hrană pentru suflet”, „evadarea din real”, „oglinda lumii”. Şi totul sună atât [...] Citește în continuare
Nebunia unui Timp suveran; nebunia unui secol grăbit. Sub o formă sau alta, clară ca lumina zilei sau bine ascunsă de masca banală a convenţionalei existenţe resemnate, nebunia ne locuieşte astăzi pe toţi, la rând, în funcţie de imaginaţia şi puterea de a îndura a fiecăruia. Dincolo de conotaţia ei maladivă, nebunia are poezie şi [...] Citește în continuare
Sunt un om rău. Rău de tot, vă rog să mă credeţi. Oribil, ce să mai… Sunt eu, criticul de teatru. Îmi dau cu părerea după ureche, sunt subiectiv, înverşunat, înveninat, frustrat şi ratat. Nu am coloană vertebrală şi zic de bine de cel care îmi dă prăjitura cea mai dulce după premieră. Sunt semidoct [...] Citește în continuare
Ne plac filmele poliţiste. Urmărim cu sufletul la gură tot soiul de intrigi complicate, ne lăsăm captivaţi de răsturnări de situaţie, savurăm scenele de urmăriri şi acţiune, intuim criminalul şi abia aşteptăm dezlegarea misterului. Dar dacă dăm la o parte efectele speciale, împuşcăturile, exploziile şi tot glamourul industriei hollywoodiene, rămân două ingrediente fără de care [...] Citește în continuare
Să vorbim depre comunism şi capitalism! Despre frică, manii, lipsuri de tot felul, idoli de carton, bani, idealuri şi tăiţei cu mac. Orice masă în familie care adună în jurul său trei generaţii are parte de inevitabila discuţie – în registru lirico-nostalgic, avântat-aprins, ori crâncen-revoluţionar. „Era mai bine”, „Aveam de toate”, „Nimeni nu era fără [...] Citește în continuare
Dacă „Nymphomaniac. Vol 1” este un film despre cea care pretinde culori mai spectaculoase apusului, „Nymphomaniac. Vol 2” este un film despre banalitatea apusului. Lars von Trier a întins o capcană în care a picat el însuşi. S-a lăsat atras de tentaţia de a provoca un pariu pe care nu a mai avut puterea de [...] Citește în continuare
A fost odată o lume. Mică, tristă şi meschină. Oamenii chinuiţi de malformaţii sufleteşti gravitau captivi, străjuiţi de stuful uscat… Iar dacă am spus stuf ştim că este vorba despre un spectacol semnat Radu Afrim. „Hoţi” de Dea Loher la Teatrul Naţional Bucureşti. O nouă incursiune în universul frământărilor artistice ale regizorului ce pare că [...] Citește în continuare
Ce mai înseamnă azi teatrul? Catharsisul e depăşit, că doar e vechi şi antic. Circul servit laolaltă cu pâinea şi-a pierdut termenul de valabilitate peste secole. Religie pe înţelesul celor mulţi a fost cândva într-un ev obscur. Degetul îndreptat ostentativ în ochiul burghezului a amorţit şi el. Propaganda s-a decolorat. Şopârla autohtonă s-a transformat în [...] Citește în continuare
Noi, cei ai Teatrului, ridicăm lumii oglinda în faţă. Şi ne mândrim că îi arătăm pe ei, civilii, aşa cum sunt. Că punem umărul nostru cel artist la mersul istoriei. Că spunem adevărul, iar prin meşteşugul nostru schimbăm lumea cea mică din spectator, pentru ca el, molipsit de harul nostru, să schimbe la rându-i lumea [...] Citește în continuare
