Dincolo de metafore genral valabile, lumea chiar e o scenă, iar noi suntem într-adevăr actori. La modul cel mai propriu. Împrumutul limbajului de specialitate în domenii deloc artistice a făcut ca astăzi să avem actori politici, teatre de război şi ieşiri la rampă – fraze care încet-încet se înscriu într-un limbaj de lemn gazetăresc, forme [...] Citește în continuare
Sunt spectator înainte de orice. Iubesc teatrul şi ca în orice idilă uit prosteşte din când în când. Mă şi cert, mă şi înfurii, greşesc şi îmi pare rău, fac reproşuri, apoi, ca orice toană, trece ca o ploaie de vară şi rămâne prea-plinul unei poveşti frumoase. Şi parcă mă îndrăgostesc din nou mai tare [...] Citește în continuare
Aflaţi în plin declin al artei de a scrie cronică teatrală, într-un moment de respiro al criticii literare, în faza în care libertatea de a-ţi da cu părerea gratuit e ajunsă la rangul de sport naţional, este firesc să cauţi reperele care te pot feri de mediocritate atunci când îţi doreşti să-ţi spui părerea în [...] Citește în continuare
E frumos acasă, la tata. O boltă umbroasă, aer curat, linişte, prieteni din copilărie, amintiri. Departe de griul oraşului aglomerat, de probleme, frustrări şi oamenii din ce în ce mai mulţi şi mai trişti. Eu, cel puţin, aşa credeam. Am fost şi eu „Acasă la tata” la Teatrul de Comedie. Şi nu pot spune că [...] Citește în continuare
Tom şi Jerry nu au fost niciodată preferaţii mei. M-au impresionat mai mult basmele, lupta dintre Bine şi Rău, super-eroii şi poveştile complicate. Mă amuza, însă, trebuie să recunosc, cum de fiecare dată motanul nu se învăţa minte şi se lăsa mereu păcălit de un şoricel abil şi pus pe şotii. Chiar dacă nu sunt [...] Citește în continuare
E frumos la teatru! Râdem, ne simţim bine, ne molipsim de energie şi entuziasm, aplaudăm, plecăm acasă zâmbitori şi bine-dispuşi. Din păcate nu am prea des acest prilej. Aşa că atunci când se întâmplă abia aştept să spun mai departe. Simt că fac un cadou de suflet atunci când pot bucura pe cineva cu o [...] Citește în continuare
„Cele mai frumoase 100 piese de teatru povestite pe scurt” de Ana-Maria Nistor Da, mă declar vinovată! Sunt subiectivă şi mă puteţi condamna. Dar numai aceia dintre voi care deţineţi aura neştirbită a obiectivităţii pure în faţa artei. Cei care aţi descoperit unitatea de măsură pentru talent, care aţi inventat instrumente care pot cântări geniul [...] Citește în continuare
Teatrul românesc, oricât ar fi el de mare, de bun, de emoţionant, fantastic şi genial îşi are limitele lui. Avem actori minunaţi, regizori inventivi, dar ce nu avem… şi totuşi; suntem cam mărginiţi. Jucând din organism, aşa cum vedem mai mereu pe scenele autohtone, ne atingem maximul de potenţial odată cu tătucul Stanislavski. În el [...] Citește în continuare
Ce să ne mai facem cu domnul Caragiale? După omagii-fluviu şi statui megalitice, cum să ne mai atingem de el? Ne apropiem cu pioşenie de opera sacră şi nu îndrăznim să strivim corola de minuni a geniului unic al dramaturgiei româneşti. În anul dedicat sărbătorii naţionale au existat două atitudini vizibile: prosternarea şi mutilarea. Ori [...] Citește în continuare
Cum să povesteşti un vis? Cum să opreşti fluxul conştiinţei şi să aduci în concret un tăvălug de senzaţii care te copleşesc? Cum să explici albastrul? Ce înseamnă 1? Unde se opreşte realitatea? Câţi metri are timpul? Cât durează un spaţiu? Ce culoare are nota sol? În ce cheie se cântă un tablou?…?…?…? Rober Wilson [...] Citește în continuare
Nu pot vedea aura oamenilor, nu am cunoştinţe vaste de numerologie, nu am aprofundat învăţăturile Bisericii, nu ştiu fizică cuantică. Simt doar. Şi îmi e suficient să înţeleg că ceva se întâmplă. Energia, pe care nu ştiu să o definesc, există. O percepem şi ne raportăm cu toţii la ea. Pentru a nu fi suspectată [...] Citește în continuare
Pentru că aşa spune el, iar eu nu îmi permit să îl contrazic; decât cu argumente. A declarat cu mai multe ocazii că se va considera mare actor atunci când nu îşi va reproşa nimic, când rolul va fi perfect în opinia lui. Mulţi cred că se alintă, că e un moft sau o declaraţie [...] Citește în continuare
Pentru cine facem artă? Cui ne adresăm? De ce ne dăm silinţa? Răspunsul sincer nu este şi cel corect. În mod normal, arta, fie ea teatru, film, muzică, dans… happening sau work in progress sau instalaţie sau ce o fi ea să fie, e pentru public. Omul nevinovat, plătitor de bilet, doritor să consume un [...] Citește în continuare
În ritm vioi de rap începe o poveste Cu sânge pe pereţi vărsat de nişte fete, Care din închisoare ajung direct pe scenă; Dansează, cântă bine, dar viaţa e obscenă. Trebuie ca mai întâi s-omoare un bărbat, S-ajungă după gratii, să-şi ia un avocat: Bill Flyn pe al său nume, un nume renumit, Care pe [...] Citește în continuare
