Sincer să fiu, m-am mirat să aflu că piesa Him und Her (Încoace și încolo) se înscrie în ceea ce s-ar putea socoti drept ultima etapă a creației lui Ödön von Horvath, unul dintre cei mai complecși și interesanți reprezentanți ai expresionismului european în teatru. A fost scrisă în 1934, adică după Ce face Congresul, [...] Citește în continuare
Dacă în anul 1930, Jean Cocteau descoperea ce mină de aur putea să însemne pentru teatru telefonul (atunci a scris Vocea umană), 28 de ani mai târziu irlandezul Samuel Beckett descoperea uimit valențele teatrale ale magnetofonului. Admirabil folosit într-una dintre cele mai celebre scrieri ale sale, cel mai adesea menționată de bibliografia românească sub numele [...] Citește în continuare
Tennessee Williams a scris Pisica pe acoperișul fierbinte în anul 1955. Dramaturgul se afla deja, cum se spune, în plină glorie, căci îi fuseseră de pe acum reprezentate cu succes imens Un tramvai numit dorință, Vară și fum, Trandafirul tatuat, Camino Real. Cu toate acestea, nu s-ar putea spune că dramaturgul nu a fost încercat [...] Citește în continuare
Preț de vreo 75 de minute, atât cât durează spectacolul Republica Melania de la Teatrul Odeon din București am retrăit, grație textului sensibil al Irinei Nichit, regiei inspirate și mai totdeauna discrete a lui Gelu Colceag, scenografiei superbe a lui Adrian Damian și interpretării admirabile a Rodicăi Mandache o seamă de momente din copilărie. Acelea [...] Citește în continuare
Deloc confortabil să vezi la sfârșitul lunii ianuarie a anului 2019, chiar în zilele în care economiști români de mare clasă vorbesc despre o criză economică ce ar putea lovi și nu oricum, ci la maximum România în cel mult doi ani de acum încolo, o piesă despre criză. Criză economică, cu bine marcate componente [...] Citește în continuare
Util, monumental, impresionant – acestea cred că ar fi cuvintele care ar putea caracteriza nu doar cu maximă rapiditate, dar și extrem de eficient spectacolul intitulat Teatru de război, produs de Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași spre a marca așa cum se cuvine Anul Centenarului. Așa cum se cuvine adică nu formal, nu impersonal, [...] Citește în continuare
Despre Carmen Ella Greenhill, autoare piesei Sub apă, intrată în repertoriul Teatrului „Matei Vișniec” din Suceava, aflăm din foaia-program a spectacolului, că ar fi o scriitoare engleză căreia avem onoarea de a-i fi contemporani. Greenhill, contemporana noastră, deține în portofoliu studii de actorie făcute la Universitatea din Liverpool, însă, din câte se pare, s-ar fi [...] Citește în continuare
Un spectacol precum cel cu Domnișoara Iulia de la Teatrul Regina Maria din Oradea, ridică o problemă delicată. Aceea a răspunderii pe care și-o asumă conducerea artistică a unei instituții de spectacole atunci când decide să gireze debutul în profesie al unui creator. Chestiunea devine încă și mai complicată în clipa în care creatorul în [...] Citește în continuare
Consecvent observației că, cel mai adesea, superlativele relative înșală tocmai din cauza relativității lor specifice, prefer formularea că Un tramvai numit dorință este nu cea mai, ci una dintre cele mai frecvent jucate piese din creația lui Tennessee Williams. A fost scrisă în 1947, cu doar puțin înainte ca drmaturgul să primească premiul Pullitzer, a [...] Citește în continuare
Cred că ceea ce contează prioritar în spectacolul Despre tandrețe pus în scenă la Teatrul Dramaturgilor Români de regizorul Felix Alexa (care semnează deopotrivă regia, ilustrația muzicală, light design-ul și versiunea scenică a montării) e că ne rezervă marea surpriză de a descoperi un Matei Vișniec substanțial altfel. Altfel și decât acel Vișniec din perioada [...] Citește în continuare
În lipsa unor informații contrarii, risc și îndrăznesc să cred că piesa Semnale disperate către Planeta Pluto înseamnă o nouă scriere a Elisei Wilk pe care a montat-o în premieră absolută Teatrul 3 G din Târgu Mureș. O instituție de spectacole independentă, condusă de actorul și regizorul Ándi Gherghe, în care am putea vedea continuatorul [...] Citește în continuare
Aflat în mare vogă și extrem de prezent în repertorii, și nu doar în Cehoslovacia, în anii ’50-60 ai secolului al XX lea, Pavel Kohout avea să intre pe neașteptate într-un anonimat ordonat de conducerea Partidului Comunist din țara sa. Partid din care, de altminteri, chiar a fost exclus, îndată după înăbușirea în sânge a [...] Citește în continuare
La Teatrul Național din București se joacă, încă din anul 2009, și nu oricum, ci cu casa închisă, Toți fiii mei de Arthur Miller. Spectacolul a fost pus în scenă de Ion Caramitru, format la școala de regie ce îi are drept repere esențiale pe Liviu Ciulei, cu al său „realism magic”, și pe Radu [...] Citește în continuare
Am debutat în calitate de posibil viitor critic de teatru și am dobândit formarea profesională într-o perioadă în care domeniul era dominat autoritar de Valentin Silvestru. Am beneficiat și eu de îndrumările, de sfaturile, de încurajările sale, câteodată – recunosc – m-a mai și dojenit, însă mi-a și luat apărarea fermă într-o dispută în care, [...] Citește în continuare
