Se vorbeşte mult în ultima vreme despre identitate. Uneori chiar se exagerează. Dacă până mai ieri identitatea era uşor de găsit în buletin, astăzi e mult mai complicat să defineşti cu exactitate cine eşti. Sunt multe de ales din galantarul de opţiuni. Poţi să fii nu doar cine vrei, ci şi ce anume îţi doreşte [...] Citește în continuare
Cronica
Cronici de teatru
Ca să vorbești despre moarte îți trebuie, înainte de toate, curaj. Apropierea noastră de momentul dispariției nu are un deadline, dar se cuantifică uneori în ani, alteori în minute. Deși nu știm aproape nimic despre ea de fapt, încercăm să ne conturăm orizonturi de așteptare sau simple păreri – ceva care să ne convingă că [...] Citește în continuare
O spun de la început. Romeo și Julieta, spectacolul pe care atât de prețuitul, uneori chiar răsfățatul regizor Yury Kordonsky l-a pus în scenă la Sala Studio a Teatrului Național din București este ceea ce se cheamă simplu și pe românește o cădere. O ratare fără drept de apel. Așa cum numai marilor regizori li [...] Citește în continuare
Absurdul este la el acasă în vieţile noastre. Ne-am obişnuit cu el şi îl transformăm în haz de necaz sau mişto-uri mai mult sau mai puţin inspirate atât cât să ne devină suportabil. Se întâmplă atât de multe lucruri absurde în jurul nostru, încât aproape că i s-a denaturat sensul, aproape că normalitatea a făcut [...] Citește în continuare
Pariul lui Vlad Trifaș este să transforme „Cei doi tineri din Verona” într-un joc pentru copii. Un joc complex, în care, fiecare dintre ei primește un rol în superba comedie a lui Shakespeare, desigur, adaptată pentru această încercare scenică, ce devine un pretext pentru a analiza și a vorbi despre iertare, generozitate, trădare în iubire, [...] Citește în continuare
Mi-am mai amintit în urmă cu ceva vreme într-una dintre cronici de marele și regretatul critic Valentin Silvestru. Iubit, stimat, temut, socotit drept ayatollahul criticii teatrale de dinainte de 1989, masiv contestat și imund jignit după aceea, dl. Silvestru a fost, indiscutabil, ceea ce se cheamă un constructor. Lui i se datorează bazele sistemului festivalier [...] Citește în continuare
“Tradiţie” – unul dintre cuvintele care spus cu suficient simţ de răspundere sau fior cu tremolo în glas poate de unul singur să răscolească sentimente şi conştiinţe. Avem, cumva, un punct slab, patriotard şi melancolico-jinduitor care se activează imediat ce se aduce cumva vorba de sfintele noastre tradiţii. Pe care, evident, le ştim după ureche [...] Citește în continuare
Faptul divers este o rubrică deja uitată din jurnalele unor vremuri trecute. A fost înlocuit cu şoc, şoc, şoc, breaking news, flash news, live news, streaming şi can-can. Orice eveniment e o ştire de interes cel puţin naţional, din orice se poate născoci un subiect de presă la moment atunci când rating-ul o cere. Dacă [...] Citește în continuare
Cum regizorul Victor Ioan Frunză montează mult și peste hotare, este foarte probabil ca spectacolul cu Livada de vișini, pus în scenă la Teatrul bucureștean Metropolis, să nu însemne prima lui întâlnire cu literatura dramatică cehoviană. Este însă cum nu se poate mai posibil ca sus-numita montare să fie prima realizată de regizor într-un teatru [...] Citește în continuare
Uneori viața poate fi așa de simplă. Sau cel puțin așa pare. Asta până te întâlnești cu adevăratul TU pe undeva prin vreun colț de cameră și dai cu ochii de realitatea de care te-ai chinuit atât de mult să fugi. Și se întâmplă cel mai des… în familie. Nouă, românilor, ne place mult să [...] Citește în continuare
După câteva spectacole regizate la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca dintre care cel mai izbutit mi se pare a rămâne Breaking the Waves (a mai montat acolo Moartea unui comis voiajor și Un tramvai numit dorință), regizorul american Tom Dugdale poposește la Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely” din Timișoara. Acolo unde propune în [...] Citește în continuare
Sincer să fiu, m-am mirat să aflu că piesa Him und Her (Încoace și încolo) se înscrie în ceea ce s-ar putea socoti drept ultima etapă a creației lui Ödön von Horvath, unul dintre cei mai complecși și interesanți reprezentanți ai expresionismului european în teatru. A fost scrisă în 1934, adică după Ce face Congresul, [...] Citește în continuare
Dacă în anul 1930, Jean Cocteau descoperea ce mină de aur putea să însemne pentru teatru telefonul (atunci a scris Vocea umană), 28 de ani mai târziu irlandezul Samuel Beckett descoperea uimit valențele teatrale ale magnetofonului. Admirabil folosit într-una dintre cele mai celebre scrieri ale sale, cel mai adesea menționată de bibliografia românească sub numele [...] Citește în continuare
Simplitatea este foarte grea. Într-o întrecere perpetuă a viziunilor, a reinterpretărilor, a citărilor şi compilaţiilor, poate cel mai mare pariu pe care îl poţi face în teatru e acela de a rămâne simplu. Cum să spui o poveste fără niciun ambalaj ochios, fără nicio proiecţie, fără mapping 3D, fără coregrafie, doar aşa cum a scris-o [...] Citește în continuare
