Cât de fragile sunt limitele dintre normalitate și anormalitate? Până unde merge dictatura regulilor societății? Până unde merge dictatura „normalității”? Într-o lume în care dictaturile de orice fel se întrec în a-și afirma virtuțile „toleranței”, într-o lume în care totul „trebuie” și totul e închis în mici compartimente bine etichetate, ale căror limite nu trebuie [...] Citește în continuare
Cronica
Cronici de teatru
Patriotismul a stat frumos la butonieră la ceas de sărbătoare. Mulţi l-au purtat la rever în timp ce înşirau cuvinte citite de pe foi scrise de alţii de la înălţimea unor podiumuri drapate în tricolor. Să fii patriot e cool în continuare. Mai cu moderaţie, mai fără patos, mai cu o largă apreciere şi deschidere [...] Citește în continuare
Iubire, neiubire, disperare, evoluție, artă, căutare, schimbare, ambiție, generații, condiția creatorului, tristeți adânci ca marea, singurătăți, mai ales singurătăți infinite. Așa arată în câteva cuvinte cel mai recent spectacol pus în scenă de Andrei Șerban, la UNTEATRU. „Pescărușul” lui Cehov, în această superbă nouă variantă este, poate, unul dintre cele mai sincere spectacole ale lui [...] Citește în continuare
Dacă vreți să vedeți o comedie excelent realizată, la care cu adevărat să râdeți în hohote, dar care să fie și extrem de actuală (obsesia noastră de zi cu zi… actualitatea), căci încă nu s-au stins ecourile mult disputatului referendum pentru redefinirea familiei, dacă vreți să vedeți cea mai bună trupă de actori din București [...] Citește în continuare
Nu, spectacolul lui Silviu Purcărete, „Povestea prințesei deocheate”, nu este un spectacol kabuki, așa cum s-a tot vehiculat înainte și chiar și după premiera care a avut loc în cadrul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. E mai degrabă o privire parodică asupra felului în care europenii se raportează [...] Citește în continuare
La 20 de ani de existență, Teatrul Act rămâne în peisajul teatral independent din România credincios acelui tip de teatru pe care l-a promovat încă de la început, și anume, teatrul de artă. Într-o lume teatrală tot mai fragmentată, Teatrul Act, deși are puține premiere anual, este de fiecare dată, prin doar numele său, o [...] Citește în continuare
Consecvent observației că, cel mai adesea, superlativele relative înșală tocmai din cauza relativității lor specifice, prefer formularea că Un tramvai numit dorință este nu cea mai, ci una dintre cele mai frecvent jucate piese din creația lui Tennessee Williams. A fost scrisă în 1947, cu doar puțin înainte ca drmaturgul să primească premiul Pullitzer, a [...] Citește în continuare
Despre “Hamlet” se spune c-ar face cât o mie de piese într-una singură, interpretarea sa fiind, până la urmă, o alegere regizorală. O piesă-burete ce poate fi montată ca tragedie metafizică, politică, filosofică, psihanalitică, piesă poliţistă, de dragoste, trădare, horror, tragedie de familie şi… cine ştie cât de departe se mai poate ajunge. Au dovedit-o, [...] Citește în continuare
În repertoriul Teatrului Nottara și chiar în contextul mai larg al întregului peisaj teatral din România, spectacolul „Molière/eréiloM“ e o construcție mai puțin obișnuită. Își propune să prezinte viața lui Molière, dar nu numai atât, își propune să integreze bucăți din opera lui în această biografie construită special pentru spectacol pornind de la celebra „Viaţa [...] Citește în continuare
Teatrul şi poveştile lui. Multe poveşti se pot spune despre teatru şi poveştile lui; despre cum se ticluiesc ele, cum trăiesc şi mor seară de seară, cum li se duce vestea, cum devin legendă. Poveştile pe care le spune teatrul au o vibraţie pe care doar viaţa de câteva ore sub lumina venită din reflectoare [...] Citește în continuare
Cred că ceea ce contează prioritar în spectacolul Despre tandrețe pus în scenă la Teatrul Dramaturgilor Români de regizorul Felix Alexa (care semnează deopotrivă regia, ilustrația muzicală, light design-ul și versiunea scenică a montării) e că ne rezervă marea surpriză de a descoperi un Matei Vișniec substanțial altfel. Altfel și decât acel Vișniec din perioada [...] Citește în continuare
Decembrie se grăbește să își încheie toate socotelile și să treacă într-un an nou, poate mai creativ, mai surprinzător, mai inspirat. Așa că nu prea-l simți. Treci de la toamnă la iarnă cât ai clipi, schimbi trenurile pe nebănuite și conduci pe drumuri deja familiare. Încerci să prinzi ultimele premiere și să te încarci de [...] Citește în continuare
În lipsa unor informații contrarii, risc și îndrăznesc să cred că piesa Semnale disperate către Planeta Pluto înseamnă o nouă scriere a Elisei Wilk pe care a montat-o în premieră absolută Teatrul 3 G din Târgu Mureș. O instituție de spectacole independentă, condusă de actorul și regizorul Ándi Gherghe, în care am putea vedea continuatorul [...] Citește în continuare
Aflat în mare vogă și extrem de prezent în repertorii, și nu doar în Cehoslovacia, în anii ’50-60 ai secolului al XX lea, Pavel Kohout avea să intre pe neașteptate într-un anonimat ordonat de conducerea Partidului Comunist din țara sa. Partid din care, de altminteri, chiar a fost exclus, îndată după înăbușirea în sânge a [...] Citește în continuare
